
Salvatorii de la Detașamentul de pompieri Urziceni au fost solicitați să intervină sâmbătă, 10 aprilie, în jurul orei 13.10, la un accident rutier, în care au fost implicate o autoutilitară și un autoturism.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Ialomița, la locul evenimentului, salvatorii s-au deplasat de urgență cu o autospecială de intervenție, o ambulanță SMURD și un echipaj SAJ Ialomița – substația Urziceni, venit în sprijin.
„În urma accidentului, au rezultat două victime conștiente și neîncarcerate care au fost monitorizate de echipajele SMURD și SAJ de la locul intervenției. După acordarea primului ajutor medical, o victimă a fost transportată de echipajul SAJ la Spitalul Municipal Urziceni pentru investigații medicale suplimentare, cealaltă a refuzat transportul la spital”. au precizat sursele citate.
Pompierii au mai asigurat măsurile de prevenire a incendiului la locul accidentului.
Be the first to comment