În seara de duminică 23 februarie, în jurul orei 19.00, pe Drumul Național 2 s-a produs un accident rutier soldat cu decesul unei persoane.
În urma verificărilor efectuate de polițiștii ialomițeni a reieșit că în timp ce un bărbat de 41 de ani, din județul Vrancea, conducea un autoturism pe raza localității Movilița, a acroșat un pieton, un bărbat de 71 de ani, care se angajase în traversarea străzii printr-un loc nepermis și fără să se asigure.
Din accident a rezultat decesul pietonului, bărbatul de 71 de ani.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare negativă, acesta fiind condus ulterior la spital pentru prelevarea probelor biologice în vederea determinării alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Pentru remedierea unei avarii pe conducta de alimentare cu apă de pe strada Principală din localitatea Dridu, județul Ialomița, RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile, marți, 23 iunie, până la ora […]
Pompierii Detașamentului Urziceni au intervenit marți, 11 iulie, în sprijinul victimelor unui accident rutier grav, care s-a produs pe E 85 în localitatea Ciocârlia. Incidentul a implicat un autoturism și o cisternă goală, iar echipele […]
Spitalul Municipal „Anghel Saligny” din Fetești va achiziționa 20 de concentratoare de oxigen și utilaje tehnologice pentru centrala termică, în valoare de 225.363 de lei. Potrivit Primăriei Fetești, banii provin de la Consiliul Județean Ialomița, […]
Be the first to comment