Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod galben, valabilă și pentru județul Ialomița, în intervalul 30 iunie, ora 14.00 – 30 iunie, ora 21.00, ce prevede instabilitate atmosferică temporar accentuată.
În intervalul menționat, în cea mai mare parte a Moldovei, în nordul Dobrogei, estul Munteniei, precum și local în zona Carpaților Meridionali și Orientali vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată.
Aceasta se va manifesta prin intensificări ale vântului și vijelii, cu viteze de peste 55 – 70 km/h, descărcări electrice, averse torențiale și izolat grindină. Cantitățile de apă vor depăși 20 – 30 l/mp.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de păsări, atât din exploatațiile comerciale cât și din gospodăriile populației, cu privire la faptul că: în perioada 24 iunie – 01 septembrie 2023 au […]
La nivelul sistemului de distribuție apă potabilă din orașul Fetești, județul Ialomița, se vor executa lucrări de racordare a noilor conducte la rețeaua existentă. În vederea realizării acestor operațiuni, RAJA S.A. va întrerupe furnizarea apei […]
Victor Moraru acuză Direcția de Sănătate Publică că este de vină de proasta gestionare a crizei epidemiologice din județ. În plus, despre directorul instituției, Dan Noel spune că este incompetent și este susținut politic de […]
Be the first to comment