Trupul unui bărbat dat dispărut decembrie 2021, descoperit în lacul Alionte. FOTO ISU Ialomița
Trupul fără viață al unui bărbat ce a fost dat dispărut în luna decembrie a anului trecut, a fost descoperit miercuri, 11 mai, în lacul Alionte (Balta Ialomiței).
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Ialomița, miercuri dimineața, în jurul orei 09.10, două echipaje de salvatori din cadrul Stației de pompieri Fetești, cu o autospecială de primă intervenție și comandă și o barcă pneumatică, s-au deplasat în zona lacului Alionte (Balta Ialomiței), la solicitarea polițiștilor din Fetești. Aceștia au cerut ajutor pentru căutarea unui bărbat, posibil înecat, dat dispărut de la domiciliu în luna decembrie a anului 2021.
„După aproximativ trei ore de la lansarea bărcii la apă, pompierii au găsit persoana, care, din nefericire, era decedată”, au transmis reprezentanții ISU Ialomița.
Cazul a rămas în atenția autorităților abilitate pentru cercetări.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Salvatorii ialomițeni au fost solicitați să intervină, în Țăndărei, acolo unde o femeie de 71 de ani căzuse într-un cămin de apă, tencuit, din propria gospodărie. Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului […]
Peste 600 de persoane au fost verificate de polițiști, în cadrul acțiunilor de verificare a respectării măsurilor de prevenire a răspândirii coronavirusului, fiind constatate peste 131 de încălcări ale normelor legale. În ultimele 24 de […]
Administrația Județeană a Finanțelor Publice informează contribuabilii persoane fizice că pot dispune asupra destinației unei sume reprezentând până la 3,5% din impozitul anual pe veniturile din salarii şi asimilate salariilor pentru susținerea entităților nonprofit sau […]
Be the first to comment