Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare meteo Cod Galben, de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă până luni, 12 iulie, ora 23.00.
În intervalul menționat, în cea mai mare parte a zonei montane, în Moldova, nordul și estul Munteniei și local în Dobrogea vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, vijelii și pe alocuri grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 25 – 40 l/mp.
Astfel de fenomene se vor semnala pe arii mai restrânse și în Crișana, Maramureș și Transilvania.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Departamentul de Gastroenterologie și Gastroenterologie Intervențională al Ovidius Clinical Hospital își extinde echipa și portofoliul de servicii medicale prin alăturarea dr. Andrada-Gabriela Dinculescu, specialist cu peste 15 ani de experiență în centre medicale de referință din Germania. […]
Monica Anisie, ministrul Educației și Cercetării, a aprobat, prin ordin, revizuirea programelor de examen pentru Evaluarea Națională a absolvenților de clasa a VIII-a și examenul național de Bacalaureat, fără conținuturi aferente semestrului al II-lea al […]
Jandarmii ialomițeni, din dorința de a fi alături de Maria Gabriela, o fetiță în vârstă de 12 ani, internată la Institutul Clinic Fundeni diagnosticată cu leucemie, nu au rămas nepăsători apelului umanitar lansat la nivel […]
Be the first to comment