Polițiștii din Urziceni au depistat joi, 08 iulie, un bărbat, de 47 de ani, din comuna Bărbulești, în timp ce comercializa produse contrafăcute, pe o stradă din municipiul Urziceni.
Potrivit IPJ Ialomița, asupra bărbatului au fost găsite 24 de cutii de parfum de diferite modele și gramaje, purtând însemnele și inscripțiile unor mărci consacrate, susceptibile a fi contrafăcute.
Bunurile au fost ridicate în vederea indisponibilizării, în cauză fiind întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulaţie a unor produse purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată cu produse identice ori similare.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor înregistraţi în scop de TVA care utilizează ca perioadă fiscală trimestrul şi care au efectuat o achiziţie intracomunitară taxabilă în România, fiind astfel obligaţi să îşi modifice perioada […]
Doi foști pompieri militari ialomițeni, Nicolae Tăbârcă și Nicolae Adrian Ghiculescu, au murit, răpuși după ce au fost infectați cu noul coronavirus. Anunțul a fost făcut chiar de către foștii lor colegi, din cadrul Inspectoratului […]
Asociația TRAVEL PRO aduce jurnalismul de turism în prim-plan la Târgul de Turism al României Asociația Jurnaliștilor Profesioniști de Turism – TRAVEL PRO anunță organizarea unei conferințe în cadrul Târgului de Turism al României 2025 […]
Be the first to comment