O femeie și doi copii, răniți într-un accident rutier petrecut pe raza comunei Platonești. FOTO ISU Ialomița
Salvatorii de la Garda de intervenție Țăndărei au fost solicitați să intervină miercuri, 7 iulie, în jurul orei 18.30, la un accident rutier produs pe DJ 212, în comuna Platonești în care au fost implicate două autoturisme și în care se aflau cinci persoane.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Ialomița, la locul evenimentului s-au deplasat de urgență două echipaje cu o autospecială de stingere și o ambulanța SMURD. La locul intervenției au venit în sprijin și două echipaje al SAJ Ialomița- substația Țăndărei.
„În urma accidentului au rezultat cinci victime, trei adulți și doi minori, conștiente și neîncarcerate, care au fost monitorizate de echipajele medicale la locul intervenției. După monitorizare, echipajul SMURD a preluat un minor cu vârsta de aproximativ 12 ani, echipajul SAJ a preluat o femeie cu vârsta de aproximativ 30 de ani și un minor cu vârsta de aproximativ 7 ani, toți transportați la Spitalul Orășenesc Țăndărei. Celelalte două victime după monitorizare au refuzat transportul la spital”, au precizat reprezentanții ISU Ialomița.
O femeie și doi copii, răniți într-un accident rutier petrecut pe raza comunei Platonești. FOTO ISU Ialomița
O femeie și doi copii, răniți într-un accident rutier petrecut pe raza comunei Platonești. FOTO ISU Ialomița
O femeie și doi copii, răniți într-un accident rutier petrecut pe raza comunei Platonești. FOTO ISU Ialomița
Pompierii au mai asigurat măsuri de prevenire și stingere a incendiilor la locul accidentului, precum și sablarea carosabilului.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia au fost alertați vineri dimineață, în jurul orei 07.35, să intervină la un accident rutier produs pe DN 2A, în localitatea Bucu, în care au fost implicate […]
Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că prin Ordinul ministrului finanțelor nr. 5394 din 15 decembrie 2023 privind principalele aspecte legate de întocmirea și depunerea situațiilor financiare anuale și a raportărilor contabile anuale ale […]
Sute de hectare de vegetație uscată au ars în zona localității Fierbinți Târg după ce cineva a aprins intenționat focul. A fost nevoie ca pe lângă echipajele ISU Ialomița să fie chemate echipaje și din […]
Be the first to comment