Șofer de ambulanță, prins băut la volanul autospecialei de polițiștii ialomițeni. FOTO IPJ Ialomița
Șoferul unei ambulanțe de la un serviciu privat a rămas fără permis de conducere și a primit o amendă de 1.305 lei, după ce a fost prins băut la volanul autospecialei de polițiștii ialomițeni.
Potrivit IPJ Ialomița, polițiștii Serviciului Rutier au oprit pentru control, noaptea trecută, pe raza municipiului Slobozia, o ambulanță de transport pacienți ce se deplasa de la Unitatea de Primiri Urgențe din Slobozia, cu un pacient, la domiciliul acestuia din comuna Bucu.
Șoferul ambulanței, un bărbat în vârstă de 53 de ani, din comuna Bucu, a fost testat cu aparatul Drager, ce a indicat o valoare a alcoolemiei de 0,39 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorul auto a fost sancționat contravențional conform prevederilor OUG 195/2002, cu amendă în cuantum de 1305 lei, fiindu-i reținut permisul de conducere pe o perioadă de 90 zile.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Un tânăr de 17 ani, din județul Brașov a fost reținut de polițiștii ialomițeni fiind bănuit că ar fi pătruns în locuința unei femei 86 de ani, din comuna Adâncata, și, prin folosirea forței fizice, […]
Este culesul viilor, iar pompierii ialomițeni atrag atenția la dioxidul de carbon acumulat în beciurile sau spațiile închise unde mustul este pus la fermentat. Potrivit reprezentanților ISU Ialomița, în fața butoaielor pline cu must pe […]
La un an de la semnarea contractului de concesiune, compania Avant Airports anunță progresele realizate în dezvoltarea și construcția Aeroportului Alexeni, un proiect strategic destinat să devină cel mai mare hub cargo din Europa de […]
Be the first to comment