Meteorologii au emis o atenționare cod galben de vânt pentru jumătate din județul Ialomița.
Avertizarea va intra în vigoare miercuri, 8 aprilie, ora 10 și se va încheia în aceeași zi, la ora 21.
„În intervalul menționat în Maramureș, Transilvania, Moldova, Dobrogea, Oltenia, sudul Banatului, precum și în vestul, estul și nord-estul Munteniei temporar vor fi intensificări ale vântului cu viteze de 50…70 km/h. În Carpații Orientali și Meridionali vor fi rafale de 70…90 km/h, temporar va ninge viscolit, iar vizibilitatea va scădea sub 100 metri” – Administrația Națională de Meteorologie.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Stingerea incendiilor, acordarea de prim ajutor, intervenția în cazul accidentelor rutiere, salvarea animalelor din medii ostile vieții și asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor reprezintă doar câteva exemple dintre cele 77 de misiuni desfășurate de […]
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că marți, 3 mai, începând cu ora 14.50, traficul rutier pe Autostrada A2 București – Constanța, în zona Podului de la Cernavodă, a fost deviat pe […]
Președintele Consiliului Județean Ialomița, Victor Moraru, a semnat, miercuri, patru noi contracte de finanțare nerambursabilă, prin Programul Județean de Dezvoltare Locală (PJDL) 2020, prin Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Ialomița, privind proiecte de modernizare a […]
Be the first to comment