Județul Ialomița va intra începând de marți seara, sub cod portocaliu de ninsoare și de viscol.
Avertizarea meteorologilor este valabilă în perioada 17 februarie, ora 20 și 18 februarie, ora 12.
„În Muntenia și în sudul Moldovei va ninge abundent și se va depune strat consistent de zăpadă, cu grosimi de 20…50 cm (echivalent în apă de 20…50 l/mp). Vântul va avea intensificări puternice cu rafale de 60….85 km/h (cu vitezele cele mai mari în județele Vrancea, Galați, Buzău, Brăila, Ialomița și Călărași). Va fi viscol puternic, zăpada va fi troienită și vizibilitatea va scădea sub 50 metri”- Administrația Națională de Meteorologie.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA S.A. De aceea, serviciul de Call Center pus la dispoziția acestora, vine în întâmpinarea tuturor nevoilor particulare ale […]
Muzeul Național al Agriculturii organizează în perioada 16-18 septembrie 2022, cea de-a IV-a ediţie a manifestării complexe “Pâinea şi vinul”, tematică promovată încă din 2011, când la Slobozia s-au desfăşurat lucrările celui de-al XVI-lea Congres internaţional […]
Pe 14 martie 2022 debutează etapa de autorecenzare a Recensământului populației și locuințelor 2021. Pentru prima dată în România recensământul va fi 100 la sută informatizat, oferindu-se posibilitatea autorecenzării care se va realiza online de […]
Be the first to comment