Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în perioada ianuarie – aprilie 2024, conform selecției naționale, T.V.A. în valoare de 16,43 milioane de lei.
Totodată, au fost efectuate autocompensări din T.V.A.-ul de rambursat în valoare de peste 15,88 milioane lei.
Raportat pe fiecare subunitate teritoriala, volumul restituirilor efective de T.V.A. din primele patru luni ale anulu 2024, se prezintă astfel:
– Activitatea de colectare persoane juridice și fizice Slobozia – 7,84 milioane lei;
– Serviciul Fiscal Municipal Urziceni – 5,64 milioane lei;
– Serviciul Fiscal Municipal Fetești – 2,51 milioane lei;
– Biroul de administrare a Contribuabililor Mijlocii Ialomița – 11,60 milioane lei.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
La nivelul județului Ialomița, conform datelor centralizate de Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, rata finală de promovare înregistrată la examenul național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2021), după soluționarea contestațiilor, este 67,24 la sută. Astfel, după […]
Pesta porcină africană a fost confirmată, în data de 17 iulie, într-o exploatație nonprofesională de pe raza municipiului Urziceni, acesta fiind singurul focar de boală confirmat la ora actuală pe teritoriul județului Ialomița. Potrivit Direcției […]
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Slobozia, cu sprijinul jandarmilor ialomițeni și efectivelor din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița au organizat o acțiune de amploare pentru menținere a unui climat de ordine și siguranță […]
Be the first to comment