16 misiuni au fost desfășurate de salvatorii ialomițeni, în ultimele 24 de ore

Misiuni ale pompierilor din Ialomița. FOTO ISU Ialomița

Pompierii ialomițeni au fost prezenți la datorie 24 de ore din 24 pentru intervenția imediată la solicitările cetățenilor și gestionarea optimă a situațiilor de urgență, produse la nivel local.

Stingerea incendiilor,  acordarea de prim ajutor și intervenția în cazul accidentelor rutiere reprezintă doar câteva exemple dintre cele  16 misiuni desfășurate de salvatorii ialomițeni, în ultimele 24 de ore.

La nivel județean, 13 persoane au primit ajutorul echipajelor SMURD.

Dintre cele mai relevante misiuni gestionate de salvatorii ialomițeni, amintim:

În data de 11 decembrie 2023, în jurul orei 08:30, Stația de pompieri Fetești, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă a fost solicitată să intervină la un accident rutier, produs pe raza municipiului Fetești, în care au fost implicate două autoturisme și patru persoane. În sprijinul acestora au acționat și două echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița. La locul evenimentului, au fost găsite trei victime conștiente și cooperante, cărora li s-a acordat primul ajutor medical calificat, ulterior o persoană a fost transportată la Spitalul municipal Fetești, iar celelalte două nu au necesitat transportul la unitatea spitalicească.

În perioada de referință, două echipaje operative din cadrul Detașamentului de pompieri Urziceni au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu, produs la locuința unui cetățean din localitatea Drăgoiești. În sprijinul acestora au acționat și membri ai Serviciului Voluntar pentru Situații De Urgență din localitate. În urma evenimentului au ars articole de mobilier din două camere, tavanul pe o suprafață de aproximativ 20 de metri pătrați, articole electrocasnice. De asemenea, a fost deteriorată instalația electrică din întreaga locuință. Din fericire nu au fost surprinse victime.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind scurtcircuitul electric, generat de un cablu electric defect sau deteriorat.

Un alt incendiu a izbucnit tot în data de 11 decembrie, în jurul orei 11:30, la o mașină de spălat, în municipiul Urziceni, iar la locul solicitării au fost alocate de urgență o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, din cadrul Detașamentului de pompieri Urziceni. Aproximativ o oră a fost necesară salvatorilor pentru lichidarea incendiului, care, din fericire nu s-a soldat cu victime. În urma evenimentului, flăcările au distrus mașina de spălat în proporție de 80%. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind scurtcircuitul electric, generat de un cablu electric defect sau deteriorat.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*