Un individ a ajuns în arestul IPJ Ialomița după ce a încălcat ordinul de restricție de a se apropia de fosta concubină

Polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Coșereni au reținut un bărbat în vârstă de 50 de ani, din comuna Axintele, cercetat sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de amenințare, nerespectarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție și violare de domiciliu.

Polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Coșereni au fost sesizați în cursul zilei de 21 mai prin apel 112 de o femeie de 49 de ani, din comuna Axintele, cu privire la faptul că fostul concubin a încălcat prevederile ordinului de protecţie emis pe numele său.

Din cercetările efectuate, poliţiştii au stabilit că bărbatul de 50 de ani, în mod repetat nu a respectat măsurile impuse de a nu se apropia de locuința femeii.  Ultima dată în ziua de 21 mai, s-a deplasat la domiciliul persoanei vătămate și a amenințat-o cu un cuțit.

Bărbatul este cercetat penal de polițiști pentru comiterea a 3 infracțiuni – amenințare, nerespectarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție și violare de domiciliu, toate săvârșire împotriva concubinei sale.

În urma probatoriului administrat, în cursul zilei de ieri, polițiștii l-au reținut pe bărbatul de 50 de ani pentru o perioadă de 24 ore, urmând să fie prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Urziceni, pentru a fi dispusă o măsură preventivă.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Ialomița NEWS, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*