Un ialomițean de 26 de ani este cercetat penal de polițiști pentru furtul unui autoturism, conducere fără permis și sub influența băuturilor alcoolice.
La data de 4 martie, în jurul orei 03:00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au depistat pe raza localității Lilieci, un autoturism declarat furat, condus de un bărbat de 26 ani, din comuna Sinești.
În urma verificărilor în bazele de date, polițiștii au stabilit că șoferul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.
Întrucât emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conductorul auto a fost condus la Spitalului Municipal Urziceni unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea determinării alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis, furt calificat și conducere pe drumurile publice sub influența alcoolului.
Be the first to comment