
Un bărbat în vârstă de 40 de ani a fost depistat de jandarmii ialomițeni în timp ce încerca să intre într-un supermarket din municipiul Fetești, având asupra sa un cuțit cu lama de 20,5 cm, ascuns în mâneca stângă a gecii.
Potrivit Jandarmeriei Ialomița, incidentul a avut loc ieri, 06 octombrie, în timpul unei misiuni de patrulare desfășurate de jandarmi în zona centrelor comerciale.
„Comportamentul suspect al bărbatului a atras atenția patrulei, care a procedat la legitimarea și controlul corporal preventiv, ocazie cu care a fost descoperită arma albă.
Bărbatul nu a putut justifica prezența cuțitului asupra sa, iar jandarmii au întocmit actele de sesizare pentru portul fără drept al unei arme albe în loc public, conform prevederilor legale în vigoare.
Arma albă a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor, iar documentele întocmite au fost predate poliției, pentru măsuri legale” – Jandarmeria Ialomița.
Be the first to comment