Tineri răniți într-un accident rutier petrecut în apropierea localității Sinești. FOTO IPJ Ialomița
Un accident de circulație, soldat cu rănirea a trei tineri, cu vârste cuprinse între 18 și 20 de ani, a avut loc noaptea trecută, în jurul orei 23.00, pe DN 2, în afara localității Sinești.
Potrivit polițiștilor ialomițeni, din verificările efectuate a reieșit că în timp ce un tânăr în vârstă de 20 de ani, din comuna Sfântul Gheorghe, conducea un autoturism pe DN 2, ar fi părăsit partea carosabilă intrând în coliziune cu mai mulți copaci de pe marginea drumului. În urma impactului atât șoferul, cât și o tânără de 18 ani și un alt pasager de 22 de ani au fost răniți și transportați cu ambulanțe la unități medicale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul Drager, rezultatul indicând o valoare negativă. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Creșterea gradului de siguranță al cetățenilor prin asigurarea măsurilor de ordine la manifestările cu public numeros și participarea la misiuni de menţinere în sistem integrat au fost principalele obiective ale Jandarmeriei Ialomița în luna aprilie […]
Salvatorii ialomițeni au fost solicitați să intervină sâmbătă, 24 decembrie, în sprijinul victimelor unui accident rutier, petrecut între două autoturisme pe DN 21, la ieșire din municipiul Slobozia. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de urgență, la […]
Poliţiştii din Ialomița au reţinut 3 bărbați în urma unor percheziţii efectuate la locuinţele unor persoane bănuite de braconaj piscicol și furt calificat. Au fost descoperite peste 570 de kilograme de pește, aproape 2000 de […]
Be the first to comment