Trei răniți în urma unui accident rutier petrecut în comuna Ciocârlia. FOTO IPJ Ialomița
Trei persoane au fost rănite, duminică, 6 iunie, în urma unui accident rutier petrecut în comuna ialomițeană Ciocârlia.
Potrivit polițiștilor ialomițeni, duminică, în jurul orei 12.30, pe DN 2, în localitatea Ciocârlia s-a produs un accident de circulație cu implicarea a două autoturisme.
„În urma impactului dintre acestea, trei persoane au fost rănite și transportate la unități medicale pentru îngrijiri de specialitate”, au precizat polițiștii de la Rutieră.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul Drager, rezultatele indicând valori negative. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Un tânăr de 24 de ani a ajuns la spital în seara zilei de duminică, 28 noiembrie, după ce, în jurul orei 22.00, a fost implicat într-un accident rutier petrecut pe DJ 201, în satul […]
Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii, persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, care optează pentru aplicarea regimului special […]
Creșterea gradului de siguranță al cetățenilor prin asigurarea măsurilor de ordine la manifestările cu public numeros și participarea la misiuni de menţinere în sistem integrat au fost principalele obiective ale Jandarmeriei Ialomița în primul semestru […]
Be the first to comment