Trei persoane, două femei și un bărbat, au fost rănite într-un accident rutier produs, luni, pe varianta DN2A în municipiul Slobozia. Deși la fața locului s-au deplasat mai multe autospeciale SMURD și ale Serviciului de Ambulanță, răniții au refuzat să fie transportați la spital.
Pompierii ISU Ialomița au fost solicitați să intervină, luni, în jurul orei 13.15, la un accident rutier produs pe varianta DN2A, în care au fost implicate două autoturisme. În sprijinul persoanelor implicate în coliziune s-au deplasat de urgență pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere, o autospecială SMURD și două echipaje al SAJ Ialomița – Substația Slobozia.
În urma evenimentului au rezultat trei victime, două femei și un bărbat, conștiente, neîncarcerate, cărora li s-a acordat primul ajutor medical de către echipajele medicale de la locul intervenției. După acordarea primului ajutor medical, răniții au refuzat transportul la spital.
Militarii au acționat pentru sablarea carosabilului și asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor la locul accidentului.
Be the first to comment