Șofer fără permis, prins cu peste 130 km/h între localitățile Amara și Grivița din județul Ialomița

Aparat radar în trafic. FOTO Cătălin SCHIPOR

Un tânăr de 23 de ani s-a ales cu dosar penal după ce, fiind prins de polițiștii ialomițeni în timp ce conducea cu mult peste viteza legală, a prezentat la control un permis de conducere falsificat.

Potrivit Poliției Județene Ialomița, duminică după-amiază, în jurul orei 16.00, în timp ce desfășurau o acțiune pentru combaterea nerespectării regimului legal de viteză, poliţiştii Serviciului Rutier au înregistrat cu aparatul radar, pe DN2C, între localitățile Amara și Grivița, un autoturism circulând cu viteza de 136 km/h.

„Cu ocazia verificării documentelor, șoferul, un tânăr de 23 de ani, a prezentat pentru control un permis fals eliberat de autoritățile suedeze”, au transmis polițiștii ialomițeni.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui autovehicul fără a poseda permis de conducere și uzul de fals.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*