Scandal în comuna Vlădeni. Patru bărbați au ajuns după gratii

Sediul IPJ Ialomița. FOTO Paul Alexe

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Fetești au reținut, pentru 24 de ore, 4 bărbați din comuna Vlădeni, bănuiți de comiterea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și amenințare.

Potrivit IPJ Ialomița, în fapt, la data de 22 aprilie, polițiștii au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la faptul că un bărbat de 43 ani, domiciliat în comuna Vlădeni, a fost agresat fizic și amenințat, de alți 4 bărbați din aceeași localitate.

„În urma agresiunilor fizice suferite, bărbatul de 43 ani a fost transportat pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate la cea mai apropiată unitate spitalicească.

În urma probatoriului administrat, cei 4 bărbați cu vârste cuprinse între 21 și 48 de ani, au fost reținuți pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al inspectoratului” – IPJ Ialomița.

Polițiștii continuă cercetările sub coordonarea procurorului de caz, în vederea documentării întregii activități infracționale a celor în cauză.

 

 

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*