Șapte percheziţii au fost efectuate de polițiștii ialomițeni într-un dosar de braconaj piscicol și furt calificat

Percheziții la braconierii de pește. FOTO IPJ Ialomița

Poliţiştii din Ialomița au reţinut 3 bărbați în urma unor percheziţii efectuate la locuinţele unor persoane bănuite de braconaj piscicol și furt calificat. Au fost descoperite peste 570 de kilograme de pește, aproape 2000 de metri de plasă monofilament precum și 2 bărci pneumatice și unelte de pescuit.

Polițiștii structurilor de investigații criminale și ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au efectuat în cursul zilei de 19 februarie, șapte percheziții domiciliare în județele Ialomița și Ilfov, la locuințele unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de braconaj piscicol și furt calificat.

În cadrul activităților au fost identificate și ridicate 576 de kilograme de pește din speciile fitofag, cteno și crap, 1920 de metri plasă monofilament, un motor electric de barcă, 2 bărci pneumatice, precum și 2 aparate electrice de pescuit construite artizanal.

Față de 3 persoane, cu vârste cuprinse între 33 și 44 de ani, a fost dispusă măsura preventivă a reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, acestea fiind încarcerate în Centrul de Reținere și Arest Preventiv din cadrul I.P.J. Ialomița.

Cercetările sunt continuate de polițiști în vederea documentării întregii activități infracționale.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*