Respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii SARS-CoV-2, monitorizată de polițiștii ialomițeni

Acțiuni ale polițiștilor ialomițeni pentru prevenirea și combaterea comercializării produselor contrafăcute. FOTO arhiva IPJ Ialomița

Peste 80 de polițiști din cadrul Inspectoratului Județean Ialomița au intensificat în cursul zilei de joi, 04 februarie, verificările pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul coronavirus, acționând în sistem integrat împreună cu jandarmi și polițiști locali.

Astfel au fost desfășurate activități de verificare pentru respectarea măsurilor de protecție sanitară și a celor privind distanțarea socială în toate zonele aglomerate, respectiv la operatorii economici din centre comerciale, piețe, târguri, terase și benzinării de pe raza administrativ-teritorială a județului Ialomița. Activitățile forțelor angrenate sunt în scopul conștientizării cetățenilor cu privire la respectarea normelor de protecție individuală conform normelor legale în vigoare, sens în care au fost efectuate controale inclusiv în mijloacele de transport persoane.

În urma acțiunilor de control, au fost verificate 39 societăți comerciale de pe raza județului Ialomița cu privire la respectarea recomandărilor/interdicțiilor pe timpul stării de alertă și au fost legitimate 571 de persoane. De asemenea, au fost verificate 34 mijloace de transport persoane.

În contextul acțiunilor din ultimele 24 de ore, au fost aplicate în total 75 de sancțiuni contravenționale cu valoare totală de 10.000 de lei, atât pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, cât și pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/ libera circulație.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*