În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă, de pe strada Libertății din orașul Țăndărei, echipele RAJA sistează furnizarea apei potabile, astăzi – 29 aprilie 2025.
Astfel, în intervalul orar 13:00 – 15:00, vor fi afectați de lipsa apei consumatorii de pe străzile: Libertății, Câmpului, Viitorului și Cornului.
„Ne cerem scuze pentru neplăcerile create utilizatorilor din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp” – RAJA.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Meteorologii aunau emis un accentuatăcod galben cu cantități de apă însemnate, frecvente descărcări electrice, vijelii, intensificări ale vântului cu viteze în general de 60..70 km/h, grdină și averse torențiale. Potrivit ANM, codul este valabil din […]
În acest sfârșit de săptămână, credincioșii catolici vor sărbători Paștele Catolic, prilej cu care, salvatorii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,Barbu Catargiu” al județului Ialomița vor monitoriza permanent, evoluția dinamicii din teren, iar […]
Un grav accident rutier a avut loc astăzi, 8 decembrie, în localitatea Movilița, în care au fost implicate patru autoturisme și șase persoane. Potrivit ISU Ialomița, la locul solicitării au fost alocate o autospecială de […]
Be the first to comment