Primul tratament împotriva țânțarilor și căpușelor, programat marți, 8 iunie. FOTO Primăria Fetești
Primăriei Fetești a anunțat că Direcția de Administrare a Domeniului Public și Privat Fetești va efectua, începând cu data de 08 iunie, primul tratament aviochimic pentru combaterea țânțarilor, căpușelor, omizilor și a altor artropode, în toate cartierele municipiului.
Tratamentul se va aplica în intervalul orar 05.30 – 09.30, în condiții meteorologice favorabile și constă în pulverizarea ultrafină a substanței de combatere a dăunătorilor.
„Această primă acțiune de dezinsecție vizează preponderent zonele cu vegetație abundentă, parcurile și zonele Brațului Borcea, urmând ca în perioada următoare să se aplice un al doilea tratament”, au transmis reprezentanții Primăriei Fetești.
Aceștia roagă apicultorii să ia măsurile ce se impun pentru protejarea familiilor de albine.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Activitatea de Inspecție Fiscală din cadrul AJFP Ialomița a efectuat, în luna februarie, controale la contribuabili persoane fizice și juridice. Astfel, potrivit reprezentanților instituției, în urma acestor verificări s-au înregistrând următoarele rezultate: 43 inspecții fiscale […]
O urmărire spectaculoasă a avut loc în Bărbulești, pentru prinderea unui șofer fără permis, iar polițiștii au fost nevoiți să tragă două focuri de avertisment în plan vertical. Potrivit IPJ Ialomița, la data de 15 […]
Pompierii ialomițeni au fost solicitați, duminică, 15 noiembrie, pentru stingerea unui incendiu ce se manifesta la o casă din localitatea Gârbovi. La locul solicitării s-au deplasat de urgență trei echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri […]
Be the first to comment