
Stingerea incendiilor, acordarea de prim ajutor, intervenția în cazul accidentelor rutiere și asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor reprezintă doar câteva exemple dintre cele 74 de misiuni desfășurate de salvatorii ialomițeni, în ultimele 72 de ore (04-06.07.2025).
La nivel județean, 46 de persoane au primit ajutorul echipajelor SMURD.
Dintre cele mai relevante misiuni amintim:
În perioada supusă analizei, echipajele operative din cadrul inspectoratului au intervenit pentru gestionarea unor situații de urgență generate de producerea a 4 accidente rutiere pe raza localităților Țăndărei, Săveni, Gheorghe Doja și Gura Ialomiței în urma cărora 7 victime, conștiente și cooperante au fost monitorizate de către echipajele medicale aflate la locul evenimentelor, ulterior 5 dintre acestea fiind transportate la unități spitalicești.
De asemenea, salvatorii ialomițeni au fost solicitați să intervină pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor și a măsurilor de acordare a primului ajutor medical, pe timpul desfășurării Campionatului Național de Anduranță și a circuitului MOTORPARK în localitatea Adâncata.
În ultimele 72 de ore, pompierii au acționat pentru localizarea și stingerea a 22 incendii înregistrate la nivel județean.
Din totalul celor 22 incendii care au avut loc în perioada menționată, 20 intervenții au fost înregistrate la arderi necontrolate (vegetație uscată, miriște de grâu, orz), fiind afectate aproximativ 103 hectare de teren. Cauzele probabile de producere a incendiilor au fost stabilite ca fiind focul deschis în spații deschise, fumatul în locuri nepermise și folosirea intenționată a sursei de aprindere.
În perioada de referință, Detașamentul de pompieri Urziceni a intervenit pentru stingerea unui incendiu, produs la o anexă a unui cetățean, în localitatea Moldoveni. Intervenția promptă a salvatorilor a făcut ca incendiul să fie stins rapid, anexa arzând pe o suprafață de aproximativ 5 metri pătrați. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind focul deschis în spații deschise.
O altă intervenție gestionată de pompieri a fost cea de aseară, în jurul orei 21:00, când aceștia au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu, produs la locuința unui cetățean, în municipiul Fetești. La locul solicitării au fost alocate de urgență două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. În urma evenimentului, flăcările au distrus două anexe pline cu bunuri, precum și acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 200 de metri pătrați. Cauza probabilă de producere a incendiului a constituit-o scurtcircuitul electric generat de un aparat electric lăsat nesupravegheat. Din fericire nu au fost înregistrate victime.
Be the first to comment