Peste 50 de misiuni desfășurate, în week-end, de pompierii ialomițeni

Accident DN2A, la Mihail Kogălniceanu. FOTO: ISU Ialomița

Pompierii ialomițeni au fost prezenți la datorie 24 de ore din 24 pentru intervenția imediată la solicitările cetățenilor și gestionarea optimă a situațiilor de urgență, produse la nivel local.

Stingerea incendiilor, intervențiile în cazul accidentelor rutiere și acordarea de prim ajutor reprezintă doar câteva exemple dintre cele 54 de misiuni desfășurate de salvatorii ialomițeni, în ultimele 72 de ore. La nivel județean, 48 de persoane au primit ajutorul echipajelor SMURD.

Potrivit ISU Ialomița, dintre cele mai relevante misiuni gestionate de pompierii ialomițeni sunt amintite:

  • Trei echipaje operative din cadrul Detașamentului de pompieri Urziceni au intervenit, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, pentru lichidarea unui incendiu produs la locuință, în comuna Gârbovi. Au ars acoperișul construit din lemn pe o suprafață de aproximativ 80 de metri pătrați, obiecte de mobilier, materiale textile și electrocasnice. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost scurtcircuitul electric.
  • Trei echipaje de intervenție din cadrul Detașamentului de pompieri Slobozia au intervenit la un accident rutier produs pe DN 2C, pe raza comunei Miloșești, în care au fost implicate două autoturisme, în care se aflau 3 persoane. În sprijin a intervenit și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița. După acordarea primului ajutor medical la locul evenimentului, toate persoanele implicate au refuzat transportul la spital.

Pompierii au mai asigurat și măsurile de prevenire și stingere a incendiilor, precum și sablarea carosabilului.

  • Două echipaje de salvatori din cadrul Stației de pompieri Țăndărei au intervenit la un accident rutier, în care au fost implicate trei autoturisme, în care se aflau șapte persoane. În urma evenimentului rutier au rezultat trei victime, un adult și doi minori, cu vârste între 2 și 4 ani, care, după acordarea primului ajutor medical la locul evenimentului au fost transportați la Spitalul Orășenesc Țăndărei. În sprijin au intervenit și trei echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița.

Pompierii au mai asigurat și măsurile de prevenire și stingere a incendiilor, precum și sablarea carosabilului.

  • Trei echipaje de intervenție din cadrul Detașamentului de pompieri Slobozia au intervenit la un accident rutier, în care a fost implicat un autoturism și 3 persoane, produs pe DN2A, în comuna Perieți, sat Misleanu. În urma evenimentului rutier au rezultat 2 victime, care, după acordarea primului ajutor medical la locul evenimentului au fost transportate la Spitalul Județean de Urgență Slobozia. În sprijin au intervenit și două echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița.

Pompierii au mai asigurat și măsurile de prevenire și stingere a incendiilor.

  • Salvatorii din cadrul Stației de pompieri Fetești au intervenit la un accident rutier, în care au fost implicate două autoturisme, în care se aflau 4 persoane, produs în municipiul Fetești. În urma evenimentului rutier au rezultat 2 victime, care, după acordarea primului ajutor medical la locul evenimentului au fost transportate la Spitalul Municipal Fetești. În sprijin a intervenit și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița.

Pompierii au mai asigurat și măsurile de prevenire și stingere a incendiilor.

  • Trei echipaje de intervenție din cadrul Detașamentului de pompieri Urziceni au intervenit pentru lichidarea unui incendiu produs la o șiră de paie, în comuna Armășești. Au ars aproximativ 100 de baloți de paie și 5 metri liniari de gard.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost fumatul în locuri nepermise.

În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*