
În acest final de săptămână, Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița va suplimenta efectivele angrenate în misiuni, în vederea asigurării unui climat de ordine și siguranță la manifestările cu public numeros organizate pe raza județului.
Astfel, de vineri, 22 august a.c. până duminică, 24 august a.c., echipajele de jandarmi vor asigura măsuri de ordine și siguranță publică pe timpul desfăşurării Festivalului Tradițiilor Pescărești ce va avea loc la Fetești. Jandarmii vor avea în vedere prevenirea fenomenului contravenţional şi infracţional, descurajarea persoanelor predispuse la comiterea de fapte antisociale și aplicarea măsurilor legale la constatarea producerii acestora.
„Pentru a evita producerea unor incidente, facem următoarele recomandări pentru participanți:
Adoptați un comportament civilizat și evitați implicarea în conflicte de orice fel;
Acordați o atenție sporită modului de păstrare și asigurare a bunurilor și obiectelor personale;
Dacă sunteți însoțiți de copii, aceștia să fie supravegheați cu atenție.
De asemenea, în acest weekend se va acționa alături de celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, în zonele aglomerate, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, prevenirea faptelor cu violență, prevenirea traficului și consumului de substanțe interzise.
Reamintim tuturor cetăţenilor că pot solicita sprijinul Jandarmeriei prin apelarea Serviciului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă – 112 sau pot sesiza cel mai apropiat echipaj de jandarmerie, atunci când situaţia o impune” – Jandarmeria Ialomița.
Be the first to comment