Județul Ialomița se va afla sub cod galben de ploi, începând de vineri, 2 septembrie, din jurul prânzului și până în dimineața de 3 septembrie.
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de ploi, valabil pentru mai multe județe, printre care și județul Ialomița.
Astfel, în perioada 2 septembrie, ora 12 – 3 septembrie, ora 10, în vestul, estul și sud-estul țării vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, iar cantitățile de apă vor depăși local 25…40 l/mp. Local în sud-estul Munteniei și în Dobrogea, mai ales seara şi noaptea, aversele vor fi însoțite de descărcări electrice și intensificări ale vântului.
Începând din dimineața zilei de sâmbătă, 3 septembrie, aversele se vor restrânge spre sud-estul și estul țării.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA SA a fost și menținerea unui punct […]
Consiliul Județean Ialomița a fost convocat în ședință extraordinară vineri, 10 septembrie, de la ora 11.00, în Sala Europa. Pe ordinea de zi a ședinței figurează discutarea și adoptarea următoarelor șapte proiecte de hotărâre: proiect […]
RAJA informează că echipele furnizorului de energie efectuează intervenții la nivelul sistemului de alimentare cu energie electrică, astăzi – 17 martie 2025, la Stația de Pompare Buliga. Ca urmare a acestor intervenții, pompele de la […]
Be the first to comment