Incidența cazurilor pozitive de infectare cu SARS-CoV-2 în Fetești a depășit pragul de 3/1000 de locuitori

Incidența cazurilor pozitive de infectare cu coronavirus în Fetești a depășit pragul de 3/1000 de locuitori

Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Ialomița informează că rata incidentă cumulată a cazurilor din ultimele 14 zile la Fetești este de 3,11.

Potrivit legislației în vigoare, în această situație  sunt interzise: organizarea și desfășurarea de activități în cadrul instituțiilor de spectacole, funcționarea sălilor de jocuri de noroc, precum și funcționarea în interior a restaurantelor și a cafenelelor.

Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă doar pentru persoanele cazate în aceste unități.

Pentru operatorii economici se permite prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective.

Prepararea, comercializarea și consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice sunt permise în spațiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea unei distanțe de minimum doi metri între mese și participarea a maximum șase persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite și cu respectarea măsurilor de protecție sanitară stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății, ministrului economiei, energiei și mediului de afaceri și al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*