O afacere sută la sută românească, o afacere de familie, dezvoltată încă din primii ani ai democrației autohtone și care a crescut an după an, devenind una dintre poveștile de succes ale antreprenoriatului autohton. O poveste despre pasiunea pentru prelucrarea lemnului și fabricarea mobilei, pasiune transmisă de la o generație la alta.
Întreaga poveste, în discuția pe care jurnalistul Paul Alexe a avut-o cu tânărul antreprenor ialomițean Daniel Malama, director general SC Mobila SA (firma de producție) și administrator al rețelei de magazine Expomob (firma de distribuție).
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Salvatorii din cadrul Gărzii de Intervenție Slobozia au intervenit în dimineața zilei de vineri, 21 mai, în jurul orei 04.25, în comuna Ciochina, cu o două autospeciale de stingere cu apă și spumă, pentru stingerea […]
Județul Ialomița se va afla sub cod galben de caniculă timp de 24 de ore. Avertizarea meteorologilor este valabilă între 4 iulie, ora 10 și 5 iulie, ora 10. „Vineri, canicula și disconfortul termic ridicat […]
Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor interesați că, joi 31 octombrie 2024 este termenul de depunerea a formularul 398 “Declarație specială de TVA (VAT Return One Stop Shop)”. Formularul 398 se transmite în […]
Be the first to comment