FOTO O femeie din localitatea ialomițeană Săveni a ajuns la spital după ce gospodăria i-a fost cuprinsă de un incendiu

Incendiu la o anexă gospodărească din localitatea Săveni. FOTO ISU Ialomița
Incendiu la o anexă gospodărească din localitatea Săveni. FOTO ISU Ialomița

Pompierii ialomițeni au intervenit, joi, pentru lichidarea unui incendiu la o anexă gospodărească din localitatea Săveni.

Potrivit ISU Ialomița, șa locul solicitării s-au deplasat de urgență patru echipaje din cadrul Detașamentului Slobozia, cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD.

„La sosirea echipajelor de intervenție incendiul se manifesta generalizat la acoperișul anexei, în care funcționa o bucătărie. Din cauza distanței foarte mici existente între anexa cuprinsă de flăcări și celelalte imobile din apropiere, incendiul s-a propagat și la alte două dependințe”, au precizat reprezentanții ISU Ialomița.

Din interiorul bucătăriei, pompierii au evacuat cu rapiditate trei butelii de gaze, care prezentau pericol de explozie.

Incendiul a fost localizat operativ și lichidat după aproximativ două ore și jumătate. Nu a existat pericol de extindere la casa de locuit. În urma evenimentului, mama  proprietarului, în vârstă de 64 ani a suferit un atac de panică. Acesteia i s-a acordat primul ajutor medical de echipajul SMURD, ulterior fiind transportată la Spitalul Orășenesc Țăndărei.

Mai multe bunuri au fost distruse: au ars anexa gospodărească construită din BCA și învelită cu țiglă, mobilierul din interior, bunuri electrocasnice, un atelier în care erau depozitate diferite scule, o magazie în care erau stivuite o tonă de cereale și aproximativ două tone de lemne pentru foc.

Cel mai probabil, incendiul a pornit de la un scurtcircuit electric, cauzat de un cablu electric defect, neizolat corespunzător sau cu izolația deteriorată.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*