FOTO După șase ore de intervenție, pompierii ialomițeni au reușit să salveze o gospodărie ce fusese cuprinsă de flăcări

Incendiu izbucnit într-o gospodărie din comuna Ion Roată. FOTO ISU Ialomița

Pompierii ialomițeni au fost solicitați să intervină, marți seară, pentru stingerea unui incendiu ce se manifesta la două șire de furaje aflate într-o gospodărie din comuna Ion Roată.

Potrivit ISU Ialomița, la locul solicitării s-au deplasat de urgență patru echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni, cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, pompierii fiind sprijiniți de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență din localitate.

„La sosirea echipajelor de intervenție incendiul se manifesta violent la șirele de furaje și la o anexă gospodărească, existând pericolul de propagare a flăcărilor la alte construcții din gospodărie, dar și la casele vecine”, au precizat reprezentanții ISU Ialomița.

Pompierii au intervenit șase ore pentru înlăturarea efectelor negative ale incendiului, salvând din furia flăcărilor casa proprietarului și casele vecine.

Echipajul SMURD a acordat primul ajutor medical proprietarului în vârstă de 53 de ani și la două vecine ale acestuia, cu vârste de 48 de ani și 84 de ani, care au suferit atacuri de panică, ulterior toate persoanele au refuzat transportul la spital.

Au ars aproximativ 50 mp din acoperișul anexei, 500 de baloți de lucernă și 400 baloți de coceni de porumb. Focul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza depozitării de cenușă și jar nestins în apropierea materialelor combustibile.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*