FOTO Cosâmbești își croiește drumul spre modernizare cu investiții în infrastructură și cultură. Biblioteca din comună este gata să inspire o nouă generație, dar resimte criza austerității

Biblioteca din Cosâmbești, Ialomița. FOTO PC
Biblioteca din Cosâmbești, Ialomița. FOTO PC

Două proiecte importante realizate cu fonduri guvernamentale au fost recepționate anul acesta la Cosâmbești. Primarul Bogdan Popescu vorbește despre asfaltarea drumurilor – un proiect de strictă necesitate, realizat cu finanțare prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” – dar și despre reabilitarea bibliotecii comunale, un spațiu care își propune să aducă un suflu nou în viața comunității.

Dacă drumurile au putut fi date rapid în folosință imediat după retragerea echipelor de muncitori, biblioteca se confruntă în continuare cu o serie de dificultăți de ordin administrativ.

„La bibliotecă este o problemă, pentru că anul acesta aveam prevăzută doar partea de investiție, care presupune amenajarea curții. Clădirea este funcțională, dar mai trebuie mobilată și trebuie angajat un bibliotecar. Din cauza ordonanțelor emise la începutul anului, a trebuit să îl disponibilizăm, iar acum posturile sunt blocate”, declară primarul pentru ILnews. 

Vestea bună este că fondul de carte există și a fost actualizat în ultimii ani, prin donații sau achiziții finanțate de la bugetul local.

Primarul Bogdan Popescu mărturisește că imobilul destinat bibliotecii a fost reabilitat nu doar pentru a-și recăpăta funcționalitatea de bază, ci și pentru a deveni un spațiu dedicat mai multor forme de cultură și educație. Edilul și-a propus ca biblioteca din Cosâmbești să intre în circuitul județean al instituțiilor de profil din Ialomița. Astfel, spațiul generos ar putea găzdui diverse activități de interes general, adresate copiilor, elevilor, dar și adulților dornici să învețe și să dobândească noi cunoștințe.

„Avem și o artistă locală, o doamnă pensionară, care de-a lungul vieții a creat tablouri, icoane și nu numai. În plus, deține o colecție de obiecte de folclor cu valoare locală, ce pot contribui la păstrarea tradiției culturale. Ne propunem să îi amenajăm un spațiu dedicat în bibliotecă, pentru a-și expune lucrările”, mai spune Bogdan Popescu pentru ILnews.

O altă noutate la Cosâmbești este sistemul de încălzire al bibliotecii, realizat cu panouri radiante.

„Funcționează pe bază de energie electrică, sunt automate, dotate cu termostat și proiectate să asigure o temperatură minimă de 10 grade Celsius. Am ținut cont de faptul că aici vom depozita cărți și arhiva administrației publice locale, iar păstrarea unei temperaturi constante este esențială. Soluția aleasă oferă condiții optime pentru conservarea fondului de carte și a documentelor”, explică edilul.

Un obstacol în calea inaugurării bibliotecii reabilitate îl reprezintă lipsa fondurilor pentru mobilier. Primăria nu a identificat, deocamdată, o sursă de finanțare pentru această dotare, iar bugetul local nu permite susținerea integrală a investiției. Din fondurile proprii se poate acoperi doar o mică parte din activitatea bibliotecii, nu și dotarea completă a acesteia.

Primarul Bogdan Popescu este totuși optimist și speră că, odată reluată activitatea bibliotecii comunale, evenimentele culturale și facilitățile moderne vor trezi interesul localnicilor pentru lectura clasică, dar și pentru dezvoltare personală. În prezent, căminul cultural din Cosâmbești oferă acces la internet, încurajând utilizarea resurselor educaționale de către copii, tineri și adulți.

Potrivit edilului, în Cosâmbești trăiesc în prezent circa 140–150 de copii, care au nevoie de acces extins la educație și activități menite să le stimuleze dezvoltarea intelectuală și armonioasă. În curtea bibliotecii va fi amenajat și un spațiu de odihnă pentru adulți, precum și un loc de joacă pentru copii. Pentru realizarea acestor facilități, administrația locală caută surse de finanțare care să reducă presiunea asupra bugetului local, deja insuficient.

Un alt obiectiv important din comună este Conacul Bolomey, un ansamblu de monumente istorice din secolul al XIX-lea, aflat din 2003 în custodia Muzeului Județean Ialomița. Din 2021, conacul a beneficiat de ample lucrări de reabilitare finanțate din fonduri europene, în valoare de circa 19 milioane de lei. Lucrările au fost recepționate anul trecut, însă, din motive administrative, deschiderea către public întârzie. Primarul își dorește o colaborare culturală cu autoritățile județene, de pe urma căreia să beneficieze ambele părți, atât din punct de vedere financiar, cât și al prestigiului.

Cu o parte dintre proiecte finalizate și altele în curs de desfășurare, primarul comunei ialomițene Cosâmbești speră ca viitorul Guvern al României să susțină în continuare finanțările care contribuie la revitalizarea comunităților mici. Edilul își dorește, cel puțin, ca proiectele aflate în derulare prin Programul Național de Redresare și Reziliență să poată fi finalizate la timp, astfel încât să nu se piardă fondurile europene alocate prin contracte.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*