Dosar penal întocmit de polițiști după ce un copil de 12 ani a sustras mașina părinților și a provocat un accident rutier

Bărbat cercetat penal pentru punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat. FOTO arhiva IPJ Ialomița

Polițiștii ialomițeni au întocmit un dosar de cercetare penală după ce un copil de 12 ani, din comuna Ograda, a sustras mașina părinților și a provocat apoi un accident rutier soldat cu pagube materiale.

Potrivit IPJ Ialomița, polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 1 Slobozia au fost sesizați, la sfârșitul săptămânii trecute, de un bărbat din comuna Ograda, cu privire la faptul că la locuința sa, în timpul nopții, un autoturism ar fi provocat distrugeri la gardul împrejmuitor al curții, la ușile metalice ale garajului precum și avarii la un autovehicul ce se afla parcat în garaj.

În urma verificărilor efectuate de polițiști a fost identificat autoturismul în cauză, ce prezenta avarii la partea din față, acesta fiind parcat în curtea unei vecine a apelantului.

„Din primele cercetări mașina ar fi fost sustrasă în timpul nopții, din curtea locuinței, de fiul său, în vârstă de 12 ani, acesta conducându-l pe străzile localității Ograda, unde ar fi pierdut controlul volanului și a lovit un gard și un garaj, după care s-a deplasat cu acesta la domiciliu”, au precizat polițiștii ialomițeni.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere” și „furtul în scop de folosință”.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Ialomița NEWS, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*