Doi tineri din Țăndărei au fost prinși de jandarmi încercând să părăsească orașul pentru a merge la o întâlnire

Doi tineri din Țăndărei prinși de jandarmi când au vrut să plece din oraș. FOTO IJJ Țăndărei

Doi tineri din Țăndărei au încercat să părăsească orașul aflat în carantină pentru a ajunge la o întâlnire, ei fiind prinși de jandarmi.

În seara zilei de sâmbătă, doi tineri de 19, respectiv 20 de ani, au încercat să încalce măsura carantinării dispusă asupra orașului Țăndărei prin Ordonanța militară nr. 7/2020.  Aceștia au fost surprinși de jandarmi pe un drum lăturalnic, din pădurea de la ieșirea orașului.

Întrebați  de motivul deplasării, aceștia au afirmat sfioși că trebuie să ajungă la întâlnire. Urmau să se întâlnească în Ograda cu cele două iubite, iar mai apoi să sărbătorească regăsirea în Slobozia.

“Ceasul era trecut de ora 20 și deja întârziaseră, dovadă că telefonul unuia dintre ei a sunat necontenit. Probabil erau așteptați de ceva timp în locul stabilit”, au precizat jandarmii.

Cei doi sunt acum suspecți de săvârșirea infracțiunii prevăzută la  art 352 din Codul penal, și anume “zădărnicirea combaterii bolilor”.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*