Doi tineri au ajuns la spital după ce s-au răsturnat cu mașina pe un câmp de la marginea satului Gura Văii

Accident rutier pe DJ 201, în afara localității Gura Văii. FOTO IPJ Ialomița

Doi tineri, de 22 de ani, respectiv, 27 de ani, au ajuns la spitalul din Slobozia după ce s-au răsturnat cu mașina pe un câmp de la marginea satului Gura Văii.

Potrivit polițiștilor ialomițeni, accident de circulație a avut loc duminică, în jurul orei 15.00, pe DJ 201, în afara localității Gura Văii. Din verificările efectuate a reieșit că, în timp ce o tânără de 22 de ani din comuna Perieți, conducea un autoturism pe DJ 201, pe direcția Mărculești – Sudiți, a pierdut controlul asupra direcției de mers și s-a răsturnat în afara părții carosabile, lovind și trei arbuști de pe marginea drumului.

În urma producerii accidentului rutier atât conducătoarea auto, cât și pasagerul din dreapta în vârstă de 27 de ani, au suferit vătămări corporale, fiind transportați la Spitalul Județean de Urgență Slobozia.

Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul Drager,  rezultatul indicând o valoare negativă.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*