Circulație blocată pe Autostrada A2, în urma unui accident rutier petrecut la Fetești. FOTO cu rol ilustrativ
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe autostrada A2 București – Constanța, la kilometrul 157, în zona localității Fetești, s-a produs o coliziune față-spate între patru autovehicule, pe fondul nepăstrării distanței de siguranță.
În urma impactului, două persoane acuză dureri ușoare, urmând a fi investigate medical.
Circulația rutieră este restricționată pe prima bandă a sensului de mers către Constanța, fiind formată o coloană de autovehicule de aproximativ un kilometru.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că, luni, 27 noiembrie 2023 este termenul de depunere a următoarelor declarații, pentru perioada de raportare încheiată: – formularul 100 “Declarație privind obligațiile de plată la bugetul de stat”; – formularul 112 […]
Trei motoare de ambarcațiune, o barcă pescărească, 69 de unelte de pescuit, aproximativ 6.800 de metri de ață și nylon monofilament precum și 19 kilograme de pește congelat și icre negre au fost descoperite miercuri, […]
Un transport agabaritic va trece prin Slobozia, acesta urmând să plece din Portul Constanța și trebuie să ajungă în localitatea vâlceană Drăgășani. Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat că în perioada […]
Be the first to comment