Ca urmare a unei avarii pe conducta principală de alimentare cu apă, de pe strada Vasile Popescu din orașul Căzănești, județul Ialomița, RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile, joi, 08 aprilie, până la ora 21.00.
Sunt afectați de lipsa apei consumatorii de pe străzile: Gavrilescu, Năchită Năstase, Vasile Popescu, Dispensarului, Școlii Vechi, Iliescu, Speranței, Nordului și București.
„Ne cerem scuze pentru neplăcerile create utilizatorilor din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp”, au transmis reprezentanții societății.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Curtea Constituțională a României a decis anularea întregului proces electoral cu privire la alegerea Președintelui României. „În ședința din data de 6 decembrie 2024, Curtea Constituțională, în vederea asigurării corectitudinii și legalității procesului electoral, și-a […]
Pompierii ialomițeni au acționat, luni, mai bine de o oră, pentru a salva un cal ce căzuse într-o groapă. Nouă militari au intervenit în ajutorul animalului. Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Ialomița, luni […]
Polițiștii rutieri ialomițeni vor fi prezenți în acest weekend pe principalele sectoare de drumuri naționale și județene, pentru asigurarea fluenței traficului, combaterea excesului de viteză, prevenirea accidentelor și ambuteiajelor rutiere, fluidizarea și controlul circulației. În […]
Be the first to comment