Aproape 300 de kilograme de pește din speciile crap și somn precum și o barcă pneumatică și plase de pescuit au fost confiscate de polițiștii ialomițeni, seara trecută, în localitatea Valea Ciorii

Peștele deținut ilegal a fost confoscat. FOTO IPJ Ialomița

Polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Platonești, în timp ce patrulau în cursul zilei de 20 ianuarie pe raza localității Valea Ciorii în vederea prevenirea și combaterii braconajului piscicol, au oprit pentru control, un autoturism condus de un bărbat de 31 de ani, localnic.

În urma verificării autovehiculului, polițiștii au constatat faptul că în interiorul acestuia se afla cantitatea de 292 de kilograme de pește din speciile crap și somn, deținută și transportată fără documente legale, precum și o barcă pneumatică și unelte de pescuit.

Cantitatea de pește a fost confiscată, fiind predată Direcției Sanitar Veterinare Ialomița în vederea luării măsurilor ce se impun.

De asemenea, barca pneumatică, uneltele de pescuit și autoturismul în cauză au ridicate în vederea continuării cercetărilor.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat, deținerea și transportul fără documente legale a peștelui și deținerea de unelte de pescuit comercial fără autorizație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*