Amenzi de peste 110.000 de lei, acordate de DSVSA Ialomița în ultima lună

AcțiunI ale DSVSA Ialomița

Direcția Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Ialomița a efectuat în perioada 3 decembrie 2020 – 7 ianuarie 2021, acţivități specifice pentru prevenirea apariţiei toxiinfecţiilor alimentare.

Prin personalul de specialitate a asigurat expertizarea unei cantități de 1.312,22 tone de carne rezultată din sacrificarea a 13.605 capete porcine în cadrul unităților de abatorizare  autorizate sanitar veterinar.

De asemenea, în cadrul Circumscripţiilor Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Slobozia, Țăndărei, Fetești şi Urziceni au fost efectuate, la solicitarea consumatorilor, un număr de 633 examene trichineloscopice, neidentificându-se prezența parazitului Trichinella spiralis în niciuna din probele examinate.

În aceeași perioadă, au fost efectuate 168  actiuni de control ce au vizat unităţi de vânzare cu amănuntul a produselor alimentare (măcelarii, carmangerii, magazine alimentare, supermarketuri, depozite alimentare, unități de alimentație publică, magazine desfacere pește, laboratoare cofetărie-patiserie, supermarketuri) și unități autorizate sanitar veterinar (abatoare, unităţi de tranșare carne, unități de producție carne preparată).

Au fost realizate și 13 de acțiuni de control în trafic împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului  Județean  Poliţie, pentru a se verifica dacă sunt respectate condiţiile sanitare veterinare legale pentru transportul animalelor şi al produselor alimentare de origine animală şi nonanimală, precum și respectarea restricțiilor sanitare veterinare impuse pentru mișcarea porcinelor din gospodăriile populaţiei situate în zonele afectate de focare active de pestă porcină africană.

Neregulile identificate în timpul controalelor au fost sancționate prin aplicarea a 23 de sancțiuni contravenţionale, în valoare de 113.940 lei și  a fost reținută oficial o cantitate de 238,8 kg de produse alimentare neconforme (carne și produse din carne, pește și produse din pescuit, brânză și produse lactate, produse de patiserie și panificație). Toate produsele neconforme au fost dirijate către unități de neutralizare pentru a fi distruse.

Principalele neconformități identificate au fost:

  • manipularea necorespunzătoare a produselor alimentare;
  • nerespectarea legislației în vigoare privind ambalarea și etichetarea produselor alimentare;
  • transportul de produse alimentare cu mijloace de transport neînregistrate sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor;
  • depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare;
  • lipsa documentelor care să ateste trasabilitatea produselor alimentare;
  • întreţinerea necorespunzătoare a spaţiilor de prelucrare şi depozitare;
  • vânzarea de animale fără documente sanitare veterinare;
  • desfăşurarea de activităţi sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor în locuri neînregistrate/ neautorizate sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Ialomița NEWS, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*