Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna octombrie 2025, conform selecției naționale, T.V.A. în valoare de 7,87 milioane lei.
Totodată, au fost efectuate autocompensări din T.V.A.-ul de rambursat în valoare de peste 6,06 milioane lei.
Raportat pe fiecare subunitate teritoriala, volumul restituirilor efective de T.V.A. din lună octombrie a anului 2025, se prezintă astfel:
– Compartimentul Evidență pe plătitori Contribuabili Mijlocii – 1,58 milioane lei;
– Activitatea de colectare persoane juridice și fizice Slobozia –2,52 milioane lei
– Unitatea Fiscală Municipală Urziceni – 2,89 milioane lei;
– Unitatea Fiscală Municipală Fetești – 0,88 milioane lei.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Polițiștii de investigații criminale, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița, au pus în aplicare două mandate de percheziție domiciliară, într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor […]
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Urziceni, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 41 de ani, bănuit de comiterea infracțiunilor […]
Un bărbat în vârstă de 30 de ani a fost depistat de polițiștii ialomițeni, în municipiul Slobozia, cu adeverință de angajator falsă. Astfel, la data de 24 noiembrie, în jurul orei 07:30, polițiștii din cadrul […]
Be the first to comment