Acțiune a polițiștilor ialomițeni pentru combaterea braconajului piscicol

Acțiune a polițiștilor ialomițeni pentru combaterea braconajului piscicol

Polițiști cu atribuții pe linie de ordine publică din cadrul IPJ Ialomița, împreună cu jandarmi și reprezentanți ai Asociației Vânătorilor și Pescarilor Sportivi au desfășurat marți, 20 iulie, o acțiune cu efective mărite, în zona lacului de acumulare Dridu și în localitățile Dridu și Fierbinți – Târg, pentru prevenirea și combaterea braconajului piscicol.

Potrivit IPJ Ialomița, scopul acțiunii a fost acela de apărare a patrimoniului piscicol și a integrității acestuia, combaterea faptelor ilegale asociate din pescuitul ilegal, colectarea, depozitarea, prelucrarea primară și comercializarea produselor piscicole, precum și asigurarea unor condiții de piață corecte, atât prin eliminarea produselor de proveniență ilicită, cât și protejarea mediului înconjurător.

În cadrul acțiunii a fost constatată o infracțiune în flagrant, fiind confiscați 500 de metri de plase cu fir textil și 35 de kilograme de pește din speciile somn și crap și aplicate 6 sancțiuni contravenționale pentru încălcarea Ordonanței de Urgență nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura.

De asemenea, au fost verificate în trafic 18 autovehicule și sancționați 3 conducători auto pentru încălcarea normelor rutiere.

Astfel de acțiuni se vor desfășura și în perioada următoare, în vederea prevenirii și combaterii braconajului piscicol.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*