Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița, Serviciul Rutier, au desfășurat, la data de 2 februarie 2026, în intervalul orar 13:00–17:00, o acțiune pe DN2–E85 pentru prevenirea și combaterea nerespectării regimului legal de viteză.
Potrivit IPJ Ialomița, în urma acțiunii, au fost aplicate 122 de sancțiuni contravenționale, dintre care 89 pentru depășirea vitezei legale, valoarea totală a sancțiunilor aplicate depășind 69.000 de lei.
De asemenea pentru abaterile constatate, polițiștii rutieri au reținut 18 permise de conducere și 3 certificate de înmatriculare.
În cadrul activităților desfășurate, polițiștii rutieri au depistat un bărbat de 29 de ani, din municipiul București, care ar fi condus un autoturism pe DN2–E85, deși avea dreptul de a conduce suspendat.
În acest caz, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat.

Be the first to comment