Ambulanță răsturnată după ce a fost implicată într-un accident rutier în Urziceni. FOTO: IPJ Ialomița
O ambulanță aflată în misiune, ce transporta un copil la spitalul din Urziceni, s-a răsturnat după ce a fost implicată într-un accident rutier.
Potrivit IPJ Ialomița, în jurul orei 15.00, pe raza municipiului Urziceni s-a produs un accident de circulație cu implicarea unei ambulanțe care se deplasa în regim prioritar spre Spitalul Municipal din Urziceni și un autoturism.
„În urma impactului, ambulanța s-a răsturnat pe partea carosabilă rezultând trei victime, șoferul de pe ambulanță și asistenta, precum și un minor în vârstă de un an, ce fusese preluat din comuna Coșereni pentru a fi transportat la Spitalul din Urziceni cu afecțiuni medicale”, au transmis reprezentanții IPJ Ialomița.
În zonă se circulă alternativ.
Cercetările la fața locului sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Polițiștii ialomițeni de la Rutieră au întocmit în ultimele zile mai multe dosare penale sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice. Astfel, la data de 15 noiembrie, în jurul orei 20.30, […]
Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că, marți 20 mai 2025, este termenul de depunere al următoarelor declarații, în scopul notificării organului fiscal cu privire la aplicarea/încetarea aplicării sistemului TVA la încasare: – Formularul […]
Salvatorii din cadrul Detașamentului de pompieri Urziceni au fost solicitați să intervină, în seara zilei de sâmbătă, 18 martie, pentru a stinge un incendiu ce izbucnise la o locuință din localitatea Dridu. Potrivit Inspectoratului pentru […]
Be the first to comment