Afișul Revelionului 2020 de la Slobozia. FOTO Municipiul Slobozia.
Revelionul de la Slobozia va fi unul dedicat artiștilor locali. Primăria municipiului a anunțat că petrecerea începe marți, 31 decembrie, la ora 22.30.
Distracția începe cu trupa de dans Storm Crew, urmată de artistele Andrada Ghiduruș și Amalia Gheorghe, Bianca Iancu și Cristina Frățilă. Pe scenă va urca apoi Edward Sanda.
Primarul Adrian Mocioniu vrea să rămână în mintea localnicilor cu un mesaj de Anul Nou, așa că va fi în lumina reflectoarelor la ora 23.55, cu doar cinci minute înaintea unui frumos foc de artificii.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Polițiștii ialomițeni au intensificat, sâmbătă, acțiunile de verificare a respectării măsurilor impuse pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei COVID-19 și a respectării Hotărârilor Comitetului Județean pentru Situații de Urgență. În acest context polițiștii s-au sesizat […]
Un bărbat din Miloșești a decedat în urma unui incendiu izbucnit în locuința sa în noaptea de 4 februarie, fiind găsit carbonizat de către pompieri. Aceștia au stabilit că focul a izbucnit cel mai probabil […]
RAJA informează că astăzi – 1 iunie 2025, în intervalul orar 10.00 – 16.00, se sistează furnizarea apei potabile în Cartierul Strachina, din orașul Țăndărei, județul Ialomița, în vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii pe […]
Be the first to comment