Accident rutier produs în municipiul Urziceni. FOTO ISU Ialomița
Salvatorii de la Detașamentul de pompieri Urziceni au intervenit vineri, 11 iunie, în jurul orei 12.40, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă la un accident rutier produs în municipiul Urziceni.
Potrivit ISU Ialomița, în accident au fost implicate un autoturism și o autoutilitară, iar la locul evenimentului a venit în sprijin și un echipaj al SAJ Ialomița – substația Urziceni.
„În urma accidentului a rezultat o victimă conștientă și neîncarcerată, care a fost monitorizată de echipajul SAJ la locul intervenției, ulterior victima a refuzat transportul la spital!, au precizat reprezentanți ai ISU Ialomița.
Accident rutier produs în municipiul Urziceni. FOTO ISU Ialomița
Accident rutier produs în municipiul Urziceni. FOTO ISU Ialomița
Pompierii au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor la locul accidentului, precum și sablarea carosabilului.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Salvatorii ialomițeni au fost solicitați să intervină miercuri, 6 aprilie, în jurul orei 18.40, pentru lichidarea unui incendiu la o casă din localitatea Bordușelu. După ce au stins focul, pompierii au descoperit în interiorul locuinței […]
Cinci persoane au ajuns la spital, vineri dimineață, în urma unui accident de circulație, petrecut în jurul orei 08.30, în Slobozia Nouă, în care au fost implicate două autoturisme și a unui TIR. Pompierii militari […]
Trei persoane au ajuns la spital luni, 01 noiembrie, după ce au fost rănite într-un accident rutier petrecut în comuna Grivița. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Ialomița, salvatorii din cadrul Gărzii de […]
Be the first to comment