Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, în trimestrul I, 1802 misiuni de ordine publică, dintre care, 42 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii publice la manifestări sportive, religioase, cultural artistice, activități de protest, manifestații comerciale sau vizite oficiale, 344 de misiuni de intervenție, iar 1416 misiuni de menținere a ordinii și siguranței publice, prioritatea fiind asigurarea unui climat de siguranță civică și intervenția promptă pentru soluționarea problemelor sesizate de cetățeni.
„Jandarmii ialomițeni au asigurat intervenția la 344 de evenimente semnalate prin sistemul unic de urgență 112 sau prin alte mijloace. De asemenea, au participat la 78 de acțiuni în cooperare cu alte instituții și au fost puse în aplicare un număr de 127 de mandate de aducere a unor persoane.
În urma misiunilor executate, jandarmii ialomițeni au constatat 708 fapte care au perturbat ordinea și liniștea publică. În toate aceste cazuri, intervențiile au fost imediate și ferme pentru liniștirea cetățenilor care ar fi putut fi afectați. În acest sens, au fost aplicate amenzi în valoare de peste 136.000 de lei. În perioada analizată au fost constatate 113 infracțiuni: 18 în mod independent, iar 95 în cooperare cu poliția” – Jandarmeria Ialomița.
În primul trimestru al anului au fost desfășurate 39 de activități preventiv-informative în cadrul programelor ”Școala ta în siguranță”, ”Alege să fii fair-play”, ”Invitație la fair-play”, ”Patrula prieteniei”, la care au participat aproximativ 1000 de persoane.

Be the first to comment