Polițiștii Serviciilor de Investigare a Criminalității Economice, Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase și Ordine Publică au derulat, în perioada noiembrie 2025 – martie 2026, activități de verificare unei societăți comerciale cu obiect de activitate colectarea și epurarea apelor uzate.
„În urma activităților derulate, polițiștii au stabilit faptul că unitatea economică avea în stocul faptic o cantitate de 210 tone deșeuri periculoase depozitate în recipienți tip IBC, colectate de la trei societăți comerciale, iar din documentele verificate a reieșit că societatea a colectat cantitatea totală de 1.145 tone de deșeuri. Diferența de 935 tone ar fi trebuit să fie procesată astfel prin intermediul stației de tratare mobilă.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că societatea comercială nu ar fi deținut în totalitate instalația necesară efectuării procesului tehnologic de tratare a deșeurilor colectate” – IPJ Ialomița.
Cercetările sunt continuate de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de colectarea, transportul sau valorificarea de deșeuri, cu încălcarea dispozițiilor legale în domeniu, neluarea sau nerespectarea măsurilor obligatorii în desfășurarea activităților de colectare, tratare, transport, valorificare sau eliminare a deșeurilor periculoase și fals în înscrisuri sub semnătură privată, sub supravegherea Parchetului de pe langa Judecatoria Slobozia.

Be the first to comment