Mai multe județe, printre care și Ialomița, se vor afla sub cod galben de vânt.
Atenționarea meteorologilor este valabilă începând din 29 ianuarie, ora 22 și până pe 31 ianuarie, ora 20.
„În intervalul menționat, în sudul Moldovei, în jumătatea de est a Munteniei și în Dobrogea, vântul va avea intensificări cu viteze la rafală în general de 50…65 km/h” – Administrația Națională de Meteorologie.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a realizat în opt luni ale anului 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 1.210,03 milioane lei, cu 171,42 milioane lei, mai mult […]
Inconștiență dusă la extrem de un individ din localitatea Bărbulești. Trebuia să fie în autoizolare la domiciliu, dar beat fiind s-a urcat la volanul mașinii sale, iar în momentul în care a fost depistat de […]
Șantierele deschise la Spitalul Județean de Urgență Slobozia sunt în centrul atenției autorităților județene, în contextul în care lucrările avansează conform graficelor stabilite. O echipă formată din conducerea Consiliului Județean Ialomița a efectuat o vizită […]
Be the first to comment