Având în vedere apropierea Sărbătorilor de Iarnă, când în mod tradițional se înregistrează o creștere a cantităților de alimente de origine animală și nonanimală comercializate și consumate, precum și în scopul prevenirii răspândirii pestei porcine africane pe teritoriul județului, D.S.V.S.A. Ialomița a dispus intesificarea controalelor oficiale, cu scopul asigurării unui comerț cu produse alimentare sigure, al prevenirii apariției de toxiinfecții alimentare și al răspândirii bolilor animalelor.
Controalele desfășurate au vizat următoarele tipuri de unități: piețe agroalimentare, abatoare și unități de tranșare a cărnii, unități de procesare și depozitare a produselor alimentare de origine animală și nonanimală, unități de vânzare cu amănuntul (carmangerii, măcelării), unități de alimentație publică, pizzerii, unități catering, cofetării, patiserii, laboratoare de cofetărie/patiserie, hoteluri și pensiuni turistice, hipermarketuri, supermarketuri și magazine alimentare.
De asemenea, în colaborare cu Inspectoratul de Poliție Județean, echipele Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița au verificat, prin controale în trafic, transporturile de animale și produse alimentare, inclusiv respectarea restricțiilor aplicate în zonele cu focare active de PPA.
Astfel, în perioada 02.12 – 14.12.2025, au fost efectuate un număr de 106 verificări la nivelul unităților menționate și 4 acțiuni comune în trafic, fiind constatate următoarele abateri de la legislația sanitară veterinară:
- comercializare de produse expirate;
- ambalarea și etichetarea necorespunzătoare a produselor alimentare;
- depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare;
- nerespectarea regulilor de igienă la manipularea produselor alimentare;
- neîntreținerea corespunzătoare a spațiilor și echipamentelor de lucru;
- transportul animalelor neidentificate și neînsoțite de documentele sanitare veterinare legale;
- transport de porcine din zone de restricții, stabilite ca urmare a evoluției unor focare de pestă porcină africană;
- transport de animale cu mijloace auto neautorizate sanitar-veterinar.
În urma controalelor desfășurate au fost aplicate un număr de 37 sancțiuni contravenționale, reprezentate de amenzi în valoare totală de 312200 lei, fiind confiscate, denaturate și dirijate spre neutralizare 215,21 kg produse alimentare diverse. De asemenea au fost emise un număr de 4 Ordonanțe Temporare de Suspendare a Activității.
În urma verificării mijloacelor de transport a fost identificată, în zona popasului Chirana, o persoană ce transporta trei porcine, cu origine declarativă localitatea Mărăcineni, județul Buzău, localitate cuprinsă în zona de supraveghere a unui focar activ de pestă porcină africană.
Animalele erau neidentificate, neînsoțite de documentele sanitare veterinare în vigoare, iar mijlocul de transport nu deținea autorizație sanitară veterinară.
S-a dispus sancționarea contravențională a transportatorului, conform H.G. 984/2005, cu modificările ulterioare, fiind aplicate trei amenzi în valoare totală de 11100 lei. Având în vedere riscul epidemiologic major, porcinele transportate au fost confiscate, eutanasiate, supuse testărilor specifice (în cadrul L.S.V.S.A. Ialomița) în direcția pestei porcine africane. Cadavrele au fost neutralizate prin incinerare.
D.S.V.S.A. Ialomița va continua controalele pentru a proteja consumatorii și a asigura respectarea cerințelor sanitare-veterinare și pentru siguranța alimentelor, prevenind orice riscuri pentru sănătatea publică, în special în această perioadă de sărbători.

Be the first to comment